marți, 4 aprilie 2017

Nu am mai gasit de mult timp sa vin aici. Ma tot gandesc ca nu prea are rost oricum, si poate desfiintez blogul.
Teodor are 5 luni si jumatate. Este in copil minunat, adorabil, vessel, curios, iubitor si zambitor. Ma face sa imi doresc sa fiu mai buna, sa fiu mama de care are el nevoie. Imi aduce aminte zilnic ca fara ajutorul lui Dumnezeu nu as putea face nimic. Deja spun si eu, ca toate mamele, ca trece foarte repede timpul. Regret ca nu am fost in stare sa traiesc mai viu primele saptamani/luni cu el. Am fost in ceata, pur si simplu, dupa nastere.
Despre ce am vrut sa scriu azi? Despre instinct si carti si teorii. As vrea sa nu mai citesc nici o carte, nici un articol, nimic legat de parenting. Simt ca pur si simplu ne face pe noi mamele sa ne indoim de noi, sa ne credem incapabile, sa credem ca gresim mereu. Gasisem un site cu idei bune, cu care rezonam, si am inceput sa me aplic. Una din ele era legata de somnul bebelusului, si anume de cum sa il lasi sa descopere autolinistirea, adormitul singur. Desigur, cu blandete, nu cry it out. Se vorbea despre a nu legana copilul. Am incercat si eu. Si nu, nu e pentru mine. Inima mea imi spune sa il legan. Instinctiv asta fac. Functioneaza mereu. Bebelusul a fost leganat in burta mea 9 luni, si acum eu vreau sa ii iau bucuria. De ce? Pentru ca asa scrie in carte. Si ne mai miram de ce nu stim sa fim mame. Pentru ca lasam cartile sa ne creasca copiii, nu sufletele si bratele noastre. Nu cred ca va dori sa il legan pana in adolescenta. Nu cred ca trebuie sa invete sa adoarma singur. Nu cred ca trebuie sa mai citesc carti de parenting. Vreau sa fiu eu mama lui, vreau sa fiu mama, asa cum imi dicteaza intuitia, mintea, inima, asa cum am formulat dorintele si convingerile mele, asa cum simt ca mi si i se potriveste. Chiar daca obosesc, chiar daca ma enervez si ma supar, sper sa nu uit.

joi, 23 februarie 2017

ganduri adunate

Acum 2 saptamani am scris asta:

"Cateodata vocea satului te ajunge, si desi erai bine, multumit, impacat, sincer si firesc in alegeri si hotarari, incepi sa te indoiesti de tine.
As vrea sa nu o mai ascult. Pentru ca zilele de griji, de gandurile, de "oare e bine ce fac?", "oare sa am incredere in instinctul meu?", "oare gresesc?" nu merita. Pentru ca eu cred cu tarie ca fiecare isi cunoaste limitele, dorintele, stie ce i se potriveste, si incotro sa mearga.
Am auzit mult vorbindu-se despre a avea grija de mine. Sa nu ma uit pe mine, sa nu fiu toata a copilului, sa ma vad si pe mine. Si nu am inteles despre ce e vorba. Am incercat sa caut, sa inventez activitati, sa ma gandesc ce m-ar bucura in afara copilului. Si nu am gasit. Apoi am realizat ca totusi, sunt lucruri care imi lipsesc si de care ma bucur: timp sa fac curatenie, si timp cu al meu sot, acasa, impreuna cu noi. Eu nu exist in afara copilului meu. Si e perfect asa. Nu imi doresc sa lipsesc de langa el. Clipesc si a mai crescut, a mai invatat ceva. Nu vreau sa le ratez. Da, as vrea sa stea linistit singur langa mine in timp ce eu spal vase, dar inteleg ca asta nu se va intampla prea curand. Pentru ca lumea este incredibl de interesanta, pentru ca vrea sa o vada si sa o atinga si sa o cunoasca, si nu are rabdare sa stea. Inteleg, si ma bucura curiozitatea lui. Acesta este anotimpul in care suntem. Al bebelusului. Acest timp il dedic lui. O sa am vreme sa fac ale mele. Acum le fac ale lui, si incerc sa pun toata dragostea.

Sunt recunoscatoare pentru:
- laptele de mama. Este absolut colosal faptul ca sanii mei produc acest lichid miraculos care creste si apara bebelusul. Sunt recunoscatoare ca pot alapta.
- somn. Bebelusul doarme bine, sunt odihnita.
- sot. Desi il vad cam 3 ore pe zi, sunt cele mai frumoase ore
- primavara ce va sa vina!"

Intre timp am mai obosit, m-am mai bucurat, am mai plans, am ras. Acum scriu cu stanga pentru ca printisorul doarme in brate, la sanul drept, si ma tine strans de tricou. In cateva ore am examen. Restanta. Nu mi-e deloc mintea acolo si e imposibil sa o adun. Ma doare tare spatele. Si gatul, si capul. Bebe e mare si lung si greu, desi are doar 4 luni. Ii plac pestii, apa, florile. Da-mi Doamne rabdare sa ii pot fi alaturi cum ma are el nevoie. Da-mi curaj si blandete si intelepciune. Si din nou rabdare....
E greu. Cateodata imi vine sa plang de oboseala si de singuratate. Dar ma uit la el dormind si toate se risipesc. Am primit cadou o bratarica mult dorita, un banut de argint inscriptionat cu doua nume: Teodor si Mihai. Reminder. Le am scrise si pe inima. Dragii mei...

marți, 17 ianuarie 2017

Stau si ma uit cateodata la el si nu stiu ce am facut sa merit asa un cadou.
E imensa responsabilitatea...

miercuri, 4 ianuarie 2017

2017

Ce imi doresc de la noul an:
- sa deschid mai des usa si sa-L poftesc pe Dumnezeu in casa, sa ii astern loc de cinste la masa, in loc sa ii arunc cate o coaja ca si cainilor, cum fac acum
- sa tac mai mult
- sa ma bucur de ce mi se asterne in fata, fara carcoteli

miercuri, 7 decembrie 2016

Recunostinta

Astazi, in dimineata asta, sunt recunoscatoare pentru:

- bebelus dormind in bratele male
- casa calduroasa, haine pufoase, apa calda
- primul Mos Nicolae cu trei perechi de papuci insirati de-a lungul peretelui
- un bebe racit care m-a obligat sa iau viata mai incet, fara graba si alergatura, sa stau acasa, sa ne linistim
- somn
- familie
- prieteni, familia pe care ti-o alegi singur, cum zicea Didi
- linistea stiind ca bebelusul a primit ingeras pazitor, ca a pornit pe cale spre Imparatie

Ce imi doresc:

- sa fiu bucuroasa
- sa ninga
- sa Il chem mai des pe Dumnezeu langa mine
- sa ma straduiesc mai mult
- sa merg la bazarul de Craciun de la scoala Waldorf
- sa avem sarbatori linistite, cu pace, sa ne bucuram de toate
- sa scriu aici mai des
- sa imi fac curaj sa scriu povestea nasterii lui Teodor, pentru mine, sa ma ajute sa pun sfarsit, sa gasesc un sens, sa fie liniste
- sa incep sa aranjez casa pentru Craciun


sâmbătă, 5 noiembrie 2016

bebelus

Sunt două săptămâni de când l-am primit în brațe pe Teodor. Două săptămâni de când suntem părinți, de când nimic nu mai e la fel.
Dă-ne Doamne putere, răbdare, încredere.
Minunea minunilor.
Mulțumim pentru dar...


marți, 11 octombrie 2016

dimineti

Cu ploaie leneșă de toamnă, pițigoi în balcon la mic dejun de firmituri, plăcinte coapte cu miros de fum și seară la sat.
E atâta liniște în casă...
Și pace. Și blândă așteptare.
Ce frumos anotimp ai ales, Doamne, pentru nașterea bebelușului nostru.
Toate-s perfect rânduite. Toate.


vineri, 7 octombrie 2016

Doamne, ajuta!

Când nu poți face altceva decât să ai încredere în Dumnezeu, să te lași în mâna Lui, și să speri că totul va fi bine.

miercuri, 5 octombrie 2016

da..

,,Viaţa e grea. Acesta este un mare adevăr, unul dintre cele mai mari. Este un adevăr mare fiindcă odată ce-l cunoaştem suntem în stare să-l depăşim. Atunci când ştim că viaţa e grea şi acceptăm cu seninătate această realitate - atunci viaţa nu mai e grea. Odată acceptat faptul, el încetează să conteze."
Scott Peck

despre judecata

Tot ce am judecat vreodată la vreo mămică am ajuns să fac. Și încă nici nu e aici bebe. Numai Dumnezeu știe ce va urma, și câte greșeli voi mai face, și câte mai am de plătit. Grea lecție...

joi, 29 septembrie 2016

sa nu uit

Să nu uit niciodată că înainte de a fi mamă, am fost soția ta.
Să nu uit niciodată că ziua nunții noastre a fost cea mai frumoasă și mai plină de bucurie zi a vieții mele.
Să nu uit niciodată că dacă nu ai fi fost tu, așa cum ești, exact așa, nu vreo imagine din mintea mea, nu vreun ideal, ci tu cel liber și real și uman și sălbatic, tu de care m-am îndrăgostit, tu cel care m-a ales, tu cel care a mers și merge alături de mine pe drumul acesta, nimic nu ar fi fost.
Să nu uit niciodată să iți mulțumesc pentru fiecare zi în care continui să mă alegi.
Să nu uit de tot ce s-a spus și de tot ce am promis și de tot ce ne-a dăruit Dumnezeu. Și de faptul că e cu noi, mereu, și fără El am fi praf și nisip în vânt.
Să nu uit că doar împreună, noi trei, putem avea grijă de darul ce l-am primit. Și că deși ziua în care va veni pe lume minunea va fi una unică, de neuitat, nimic nu ar fi fost posibil fără cea în care am primit harul și binecuvântarea Lui.
Să nu uit că cel mai important lucru pe care îl putem face pentru copilul nostru este să avem grijă de căsnicia noastră, să păstrăm vie dragostea, să creștem în ea, pentru noi, pentru el, pentru Dumnezeu.
Să nu uit.






BeLight Photography

all i need



You are all I need
You are all I need
I'm in the middle of your picture
Lying in the leaves

miercuri, 28 septembrie 2016

in asteptare

 



BeLight Photography

luni, 12 septembrie 2016

recunostinta

Mie mi-e foarte ușor să mă plâng. Că așa sunt eu. Didi zicea că o ieșire din starea asta de cârcoteală e să-mi scriu lucurile pentru care sunt recunoscătoare. N-am mai făcut-o de mult...
Unul dintre multele mele motive de a mă plânge e sarcina, și greutatea ei. Și faptul că s-a nimerit să fiu gravidă vara, pe călduri, și să am bebe mic mic iarna, pe ger.
Așa că, azi sunt recunoscătoare pentru:

- concediul pe care l-am avut și care m-a ajutat să stau în casă, ascunsă de soarele verii
- dacă aș fi fost gravidă iarna, mi-ar fi fost frică să ies din casă, să nu alunec pe gheață, eu, marea împiedicată
- bebe vine pe lume toamna, când temperaturile se domolesc, când e vreme numai bună de plimbări lungi, când nu leșinăm în casă
- am primit un super cărucior cu landou în care îmi va fi mai mare dragul să îl plimb la iarnă, înfofolit bine, fără să îmi fie frică să nu cad cu el în brațe pe zăpadă
- vara ce vine va fi suficient de mare să putem merge la... mare :) și la munte, și oriunde
- se anunță o toamnă lungă și frumoasă
- bebe e bine, sănătos! cât m-am stresat...

marți, 6 septembrie 2016

asteapta

Această postare nu reflectă realitatea, ci doar cantitatea exagerată de hormoni care colcăie prin mine, lipsa de somn, greutatea de a mă mișca. durerea constantă pe care o simt de 8 luni de zile, și singurătatea.
Mai sunt 5 săptămâni până la termen. Asta poate să însemne 3, sau poate 7. Eu am început să îmi doresc să nasc prematur. Știu, sunt dusă cu pluta. Dar mi-e imposibil să îmi imaginez încă 7 săptămâni de așteptare. Vreau omulețul lângă mine. Vreau să ies cu el afară fără să simt că leșin la fiecare pas. Vreau să mai fie cineva lângă mine. Da, sunt mega recunoscătoare că am putut sta acasă perioada asta, ar fi fost imposibil să rezist la servici, dar să stai singur 12 ore pe zi, de cele mai multe ori în casă, nu-i deloc ușor.
Am obosit. Dar trebuie, din nou, să aștept. Și o voi face. Dar mă voi bucura enorm de momentul acela în care bebe va spune: m-am hotărât sa ies să va cunosc :)
Această postare nu reflectă realitatea. E doar o zi proastă și nu am cui și unde să ma ventilez...

luni, 5 septembrie 2016

Saint Teresa of Calcutta

"People are often unreasonable, irrational, and self-centered. Forgive them anyway.
If you are kind, people may accuse you of selfish, ulterior motives. Be kind anyway.
If you are successful, you will win some unfaithful friends and some genuine enemies. Succeed anyway.
If you are honest and sincere people may deceive you. Be honest and sincere anyway. 
What you spend years creating, others could destroy overnight. Create anyway.
If you find serenity and happiness, some may be jealous. Be happy anyway. 
The good you do today, will often be forgotten. Do good anyway.  
Give the best you have, and it will never be enough. Give your best anyway. 
In the final analysis, it is between you and God. It was never between you and them anyway."

marți, 30 august 2016

nerabdare

Mâine e ultima zi de vară. Bebeluș, mai stai acolo, nu te grăbi. Azi mi-ai dat emoții, și am fost să te vedem. Tu ești bine, crești, ai aproape două kilograme și jumătate. La mine e problema, așa ca tu să stai liniștit.
A sosit tot azi și dulăpiorul tău, și de abia aștept să iți aranjez hăinițele in el. Dar mai este vreme. Nu te grăbi. E mai bine, mai sigur, acolo unde ești tu acum. Noi te așteptăm cu multă nerăbdare, dar nu acum, ci pe când toamna va colora pădurea ce se vede de la geamul camerei tale. O să fie frumos, o să vezi. 
Mama si Tata te iubesc.


luni, 22 august 2016

control

Obsesie, nebunie, calvar. Cum faci să renunți la obsesia controlului? Sunt zile în care simt ca o iau razna, mut obiecte milimetric prin casă, mă gândesc și mă răzgândesc de o mie de ori în privința deciziilor minore, sâcâi și cicălesc. Nu mă mai suport pe mine însămi, și știu că și celorlalți le e greu să o facă. Dacă ceva nu se schimbă, simt că o să distrug căsnicia, copilul, pe mine, pe cei dragi. Dar nu știu ce să fac...
Orice sfat este binevenit.

joi, 11 august 2016

in love

joi, 28 iulie 2016

mama disperata

În momente de panică, stres, agitație, depresie sau anxietate, când ți se pare că vine pe lume copilul și nimic nu este pregătit, că nu mai ai timp, că totul e un dezastru și cade cerul, soluția e simpla: spală haine de bebeluș. Așa, vreo cateva mașini. Calmarea este garantată.

Later edit: în caz că totuși nu e destul, pentru că un uscător poate susține doar un număr limitat de haine, când vine soțul acasă poate fi rugat să montați pătuțul. De ce nu. Entuziasmul va fi maxim, la fel si agitarea mamei și a bebelușului, așa ca va urma o noapte cu doar 3 ore de somn. Așa, de pregătire :)