marți, 15 august 2017

Primii pasi

Au trecut mai bine de 2 luni de cand a inceput sa umble de manuta, iar saptamana trecuta, in curtea bisericii din Marisel, in tabara, a facut primii pasi singur. De atunci si pana azi liniste. Astazi a lasat mana mea si s-a dus. A prins curaj, si ii place mult sa isi exerseze libertatea. Copil curios, vesel si curajos...
E greu sa fi mama...dar iubirea e imensa si bucuria fara margini.

joi, 3 august 2017

9 luni de Teodor

A trecut asa mult timp de cand nu am mai scris aici nimic...le scriu in gand, dar gandul e plin si aiurit si le uit. As vrea sa revin mai des, intru amintirea momentelor frumoase.
Teodor are 9 luni si putin. Se plimba cu multa bucurie si dorinta de manuta. Mananca de toate, pofteste fructe, in special zmeura, capsuni, afine, pepene. Cu o zi inainte sa implineasca cele 9 luni afara din burtica, adica jumatatea timpului de cand el este fizic cu noi, a spus "Tata". De fapt "Dada", chemandu-l in camera cu noi la somn. De vreo saptamana are si doi mugurasi de dintisori, cu care ii e frica sa manance inca, probabil il dor.
Zambeste mereu, la toata lumea. Se bucura de orice, se joaca cu orice, iubeste apa, pietrele, nisipul, iarba, animalele si oamenii.
Suntem la Marisel, in tabara. Stam in casa unor tarani, ne petrecem zilele pe dealuri si la Biserica, e atata pace si liniste si firesc si bine...Plantez o samanta, si o las in grija Lui. Sa o creasca El de crede ca e pentru noi rodul. Samanta unei casute la tara in care sa ne mutam. Ne apasa tot mai tare orasul, ne cheama natura si simplitatea. Daca e cu voia Lui...
Suntem fericiti si binecuvantati. Restul sunt detalii pe care aleg sa nu le las sa intunece cerul curat al zilelor.

joi, 25 mai 2017

Recunostinta

Zilele trecute stateam in parc cu Teodor in hamac si am vazut o doamna ce isi plimba fetita in carucior. Fetita plangea usor, ritmic, ca o pisica, si mi-a atras atentia.  Recunosc ca ma gandeam de ce nu o linisteste oare mama ei. Am observat atunci ca era marisoara si ... speciala. Mi s-a rupt inima de durerea mamei ei, care isi plimba copila cu atat de multe probleme printre copilasi sanatosi. Oare ce o fi in sufletul ei? Oare ce o fi in sufletul copilei? Ce ciuda mi-a fost de gandul meu rau, de judecata, de cartire, de mandrie si orgoliu prost. Eu care imi leganam linistita bebelusul in hamac...
De atunci, cand ma oboseste mamicenia, cand ma zgarie si ma trage si ma loveste, cand vreau sa ma lase in pace, cand nu mai am rabdare, imi aduc aminte ca am un copil sanatos, si vesel si fericit. Slava Domnului...

marți, 23 mai 2017

Copilului meu drag

Iubitul meu copilas.
E prima scrisoare pe care ti-o scriu, desi multe altele au fost scrise in inima mea. Astazi ai 7 luni si 2 zile. In ziua cand ai implinit 7 luni te-ai ridicat in picioare pentru prima data, sprijinit de canapea si de picioarele mele. Oare unde te grabesti?
Ai inceput sa iti intinzi mainile spre mine sa te iau in brate, cand nu mai vrei sa te tina altcineva. Il iubesti enorm pe tatal tau, ai plans in unele zile dimineata cand a plecat la servici, si ti se lumineaza fata cand soseste acasa. Ma bucura relatia voastra, iubirea ce o vad crescand intre voi e pretioasa si sper sa creasca din ce in ce mai puternica.
Esti foarte curios, vrei sa atingi toate obiectele din jurul tau si sa le gusti. Iti plac frunzele copacilor si ale plantelor, pestii nostri din acvariu, cateii si pisicile. Iti plac copiii si iti place sa mergem in parc sa ne uitam la ei cum se joaca. Iti place sa te dam pe leagan si sa te plimbam in carucior.
Nu te omori cu mancatul, laptele e inca preferatul tau, dar sunt sigura ca vei descoperi in curand si placerea asta. Mai ales cand se vor coace capsunile din gradina bunicii tale...
Inca nu ai nici un dintisor, si nici sa te tarasti nu pare ca te intereseaza. Vrei sa te purtam in brate, sa iti aratam lumea, sa le vezi de la inaltime pe toate. Esti vesel si curios, sociabil si foarte zambitor. Cand razi mi se umple sufletul de bucurie, copil iubit!
Fiecare zi de cand ai venit in bratele noastre e transformatoare pentru mine. Am trait si traiesc ce si cate nu am crezut ca voi trai vreodata. Trupeste, sufleteste. Ma transform si cresc odata cu tine. E cea mai grea si cea mai rasplatitoare si frumoasa experienta posibila. Ma rog lui Dumnezeu sa imi dea puterea, intelepciunea si rabdarea de care e nevoie sa pot sa fiu o mama cat mai buna pentru tine. Si sa te tina El in bratele Lui, unde nimeni si nimic nu iti poate face rau. E atata liniste, bucurie si puritate in tine...mi-e frica de ce o sa faca lumea asta din ele, de ce o sa stim noi face, de cum o sa te schimbam. Nadajduiesc sa fie bine.
Te iubesc, copil rupt din stele!

duminică, 7 mai 2017

Gradina secreta

Mamicenia e ca o gradina englezeasca, inchisa intre ziduri. Zidurile sunt trupul meu si mintea si sufletul si fiecare gest si gand si vis si ora nedormita. Zidurile sunt eu si sunt ale mele. Undeva este o poarta, o poarta pe care el a deschis-o si a carei cheie o tine intre palmele sale. Iar inauntru....inauntru e o lume cu totul si cu totul de aur si pietre scumpe si margaritare. Inauntru sunt flori de toate culorile, fructe dulci, fluturi si pasari si libelule si arici. Inauntru pamantul e bogat si musteste de viata, apa-i din belsug si soarele nu apune niciodata. Inauntru, printre ierburi inalte, mladiate de vant, printre lujeri si lastari, isi ridica manutele spre cer un baietel cu ochi mari si curiosi. Adie o boare, ciresele-s coapte, el isi incearca puterile si descopera lumea. Zidurile-s pline de frici si dureri, dar gradina-i ingrijita de gradinar priceput. Inchid ochii, trag aer in piept, imi despletesc parul si ma las in voie. Baietelul rade si isi ridica mainile spre mine. Suntem Trei in gradina si deasupra noastra este Unul.

marți, 4 aprilie 2017

Nu am mai gasit de mult timp sa vin aici. Ma tot gandesc ca nu prea are rost oricum, si poate desfiintez blogul.
Teodor are 5 luni si jumatate. Este in copil minunat, adorabil, vessel, curios, iubitor si zambitor. Ma face sa imi doresc sa fiu mai buna, sa fiu mama de care are el nevoie. Imi aduce aminte zilnic ca fara ajutorul lui Dumnezeu nu as putea face nimic. Deja spun si eu, ca toate mamele, ca trece foarte repede timpul. Regret ca nu am fost in stare sa traiesc mai viu primele saptamani/luni cu el. Am fost in ceata, pur si simplu, dupa nastere.
Despre ce am vrut sa scriu azi? Despre instinct si carti si teorii. As vrea sa nu mai citesc nici o carte, nici un articol, nimic legat de parenting. Simt ca pur si simplu ne face pe noi mamele sa ne indoim de noi, sa ne credem incapabile, sa credem ca gresim mereu. Gasisem un site cu idei bune, cu care rezonam, si am inceput sa me aplic. Una din ele era legata de somnul bebelusului, si anume de cum sa il lasi sa descopere autolinistirea, adormitul singur. Desigur, cu blandete, nu cry it out. Se vorbea despre a nu legana copilul. Am incercat si eu. Si nu, nu e pentru mine. Inima mea imi spune sa il legan. Instinctiv asta fac. Functioneaza mereu. Bebelusul a fost leganat in burta mea 9 luni, si acum eu vreau sa ii iau bucuria. De ce? Pentru ca asa scrie in carte. Si ne mai miram de ce nu stim sa fim mame. Pentru ca lasam cartile sa ne creasca copiii, nu sufletele si bratele noastre. Nu cred ca va dori sa il legan pana in adolescenta. Nu cred ca trebuie sa invete sa adoarma singur. Nu cred ca trebuie sa mai citesc carti de parenting. Vreau sa fiu eu mama lui, vreau sa fiu mama, asa cum imi dicteaza intuitia, mintea, inima, asa cum am formulat dorintele si convingerile mele, asa cum simt ca mi si i se potriveste. Chiar daca obosesc, chiar daca ma enervez si ma supar, sper sa nu uit.

joi, 23 februarie 2017

ganduri adunate

Acum 2 saptamani am scris asta:

"Cateodata vocea satului te ajunge, si desi erai bine, multumit, impacat, sincer si firesc in alegeri si hotarari, incepi sa te indoiesti de tine.
As vrea sa nu o mai ascult. Pentru ca zilele de griji, de gandurile, de "oare e bine ce fac?", "oare sa am incredere in instinctul meu?", "oare gresesc?" nu merita. Pentru ca eu cred cu tarie ca fiecare isi cunoaste limitele, dorintele, stie ce i se potriveste, si incotro sa mearga.
Am auzit mult vorbindu-se despre a avea grija de mine. Sa nu ma uit pe mine, sa nu fiu toata a copilului, sa ma vad si pe mine. Si nu am inteles despre ce e vorba. Am incercat sa caut, sa inventez activitati, sa ma gandesc ce m-ar bucura in afara copilului. Si nu am gasit. Apoi am realizat ca totusi, sunt lucruri care imi lipsesc si de care ma bucur: timp sa fac curatenie, si timp cu al meu sot, acasa, impreuna cu noi. Eu nu exist in afara copilului meu. Si e perfect asa. Nu imi doresc sa lipsesc de langa el. Clipesc si a mai crescut, a mai invatat ceva. Nu vreau sa le ratez. Da, as vrea sa stea linistit singur langa mine in timp ce eu spal vase, dar inteleg ca asta nu se va intampla prea curand. Pentru ca lumea este incredibl de interesanta, pentru ca vrea sa o vada si sa o atinga si sa o cunoasca, si nu are rabdare sa stea. Inteleg, si ma bucura curiozitatea lui. Acesta este anotimpul in care suntem. Al bebelusului. Acest timp il dedic lui. O sa am vreme sa fac ale mele. Acum le fac ale lui, si incerc sa pun toata dragostea.

Sunt recunoscatoare pentru:
- laptele de mama. Este absolut colosal faptul ca sanii mei produc acest lichid miraculos care creste si apara bebelusul. Sunt recunoscatoare ca pot alapta.
- somn. Bebelusul doarme bine, sunt odihnita.
- sot. Desi il vad cam 3 ore pe zi, sunt cele mai frumoase ore
- primavara ce va sa vina!"

Intre timp am mai obosit, m-am mai bucurat, am mai plans, am ras. Acum scriu cu stanga pentru ca printisorul doarme in brate, la sanul drept, si ma tine strans de tricou. In cateva ore am examen. Restanta. Nu mi-e deloc mintea acolo si e imposibil sa o adun. Ma doare tare spatele. Si gatul, si capul. Bebe e mare si lung si greu, desi are doar 4 luni. Ii plac pestii, apa, florile. Da-mi Doamne rabdare sa ii pot fi alaturi cum ma are el nevoie. Da-mi curaj si blandete si intelepciune. Si din nou rabdare....
E greu. Cateodata imi vine sa plang de oboseala si de singuratate. Dar ma uit la el dormind si toate se risipesc. Am primit cadou o bratarica mult dorita, un banut de argint inscriptionat cu doua nume: Teodor si Mihai. Reminder. Le am scrise si pe inima. Dragii mei...

marți, 17 ianuarie 2017

Stau si ma uit cateodata la el si nu stiu ce am facut sa merit asa un cadou.
E imensa responsabilitatea...

miercuri, 4 ianuarie 2017

2017

Ce imi doresc de la noul an:
- sa deschid mai des usa si sa-L poftesc pe Dumnezeu in casa, sa ii astern loc de cinste la masa, in loc sa ii arunc cate o coaja ca si cainilor, cum fac acum
- sa tac mai mult
- sa ma bucur de ce mi se asterne in fata, fara carcoteli

miercuri, 7 decembrie 2016

Recunostinta

Astazi, in dimineata asta, sunt recunoscatoare pentru:

- bebelus dormind in bratele male
- casa calduroasa, haine pufoase, apa calda
- primul Mos Nicolae cu trei perechi de papuci insirati de-a lungul peretelui
- un bebe racit care m-a obligat sa iau viata mai incet, fara graba si alergatura, sa stau acasa, sa ne linistim
- somn
- familie
- prieteni, familia pe care ti-o alegi singur, cum zicea Didi
- linistea stiind ca bebelusul a primit ingeras pazitor, ca a pornit pe cale spre Imparatie

Ce imi doresc:

- sa fiu bucuroasa
- sa ninga
- sa Il chem mai des pe Dumnezeu langa mine
- sa ma straduiesc mai mult
- sa merg la bazarul de Craciun de la scoala Waldorf
- sa avem sarbatori linistite, cu pace, sa ne bucuram de toate
- sa scriu aici mai des
- sa imi fac curaj sa scriu povestea nasterii lui Teodor, pentru mine, sa ma ajute sa pun sfarsit, sa gasesc un sens, sa fie liniste
- sa incep sa aranjez casa pentru Craciun


sâmbătă, 5 noiembrie 2016

bebelus

Sunt două săptămâni de când l-am primit în brațe pe Teodor. Două săptămâni de când suntem părinți, de când nimic nu mai e la fel.
Dă-ne Doamne putere, răbdare, încredere.
Minunea minunilor.
Mulțumim pentru dar...


marți, 11 octombrie 2016

dimineti

Cu ploaie leneșă de toamnă, pițigoi în balcon la mic dejun de firmituri, plăcinte coapte cu miros de fum și seară la sat.
E atâta liniște în casă...
Și pace. Și blândă așteptare.
Ce frumos anotimp ai ales, Doamne, pentru nașterea bebelușului nostru.
Toate-s perfect rânduite. Toate.


vineri, 7 octombrie 2016

Doamne, ajuta!

Când nu poți face altceva decât să ai încredere în Dumnezeu, să te lași în mâna Lui, și să speri că totul va fi bine.

miercuri, 5 octombrie 2016

da..

,,Viaţa e grea. Acesta este un mare adevăr, unul dintre cele mai mari. Este un adevăr mare fiindcă odată ce-l cunoaştem suntem în stare să-l depăşim. Atunci când ştim că viaţa e grea şi acceptăm cu seninătate această realitate - atunci viaţa nu mai e grea. Odată acceptat faptul, el încetează să conteze."
Scott Peck

despre judecata

Tot ce am judecat vreodată la vreo mămică am ajuns să fac. Și încă nici nu e aici bebe. Numai Dumnezeu știe ce va urma, și câte greșeli voi mai face, și câte mai am de plătit. Grea lecție...

joi, 29 septembrie 2016

sa nu uit

Să nu uit niciodată că înainte de a fi mamă, am fost soția ta.
Să nu uit niciodată că ziua nunții noastre a fost cea mai frumoasă și mai plină de bucurie zi a vieții mele.
Să nu uit niciodată că dacă nu ai fi fost tu, așa cum ești, exact așa, nu vreo imagine din mintea mea, nu vreun ideal, ci tu cel liber și real și uman și sălbatic, tu de care m-am îndrăgostit, tu cel care m-a ales, tu cel care a mers și merge alături de mine pe drumul acesta, nimic nu ar fi fost.
Să nu uit niciodată să iți mulțumesc pentru fiecare zi în care continui să mă alegi.
Să nu uit de tot ce s-a spus și de tot ce am promis și de tot ce ne-a dăruit Dumnezeu. Și de faptul că e cu noi, mereu, și fără El am fi praf și nisip în vânt.
Să nu uit că doar împreună, noi trei, putem avea grijă de darul ce l-am primit. Și că deși ziua în care va veni pe lume minunea va fi una unică, de neuitat, nimic nu ar fi fost posibil fără cea în care am primit harul și binecuvântarea Lui.
Să nu uit că cel mai important lucru pe care îl putem face pentru copilul nostru este să avem grijă de căsnicia noastră, să păstrăm vie dragostea, să creștem în ea, pentru noi, pentru el, pentru Dumnezeu.
Să nu uit.






BeLight Photography

all i need



You are all I need
You are all I need
I'm in the middle of your picture
Lying in the leaves

miercuri, 28 septembrie 2016

in asteptare

 



BeLight Photography

luni, 12 septembrie 2016

recunostinta

Mie mi-e foarte ușor să mă plâng. Că așa sunt eu. Didi zicea că o ieșire din starea asta de cârcoteală e să-mi scriu lucurile pentru care sunt recunoscătoare. N-am mai făcut-o de mult...
Unul dintre multele mele motive de a mă plânge e sarcina, și greutatea ei. Și faptul că s-a nimerit să fiu gravidă vara, pe călduri, și să am bebe mic mic iarna, pe ger.
Așa că, azi sunt recunoscătoare pentru:

- concediul pe care l-am avut și care m-a ajutat să stau în casă, ascunsă de soarele verii
- dacă aș fi fost gravidă iarna, mi-ar fi fost frică să ies din casă, să nu alunec pe gheață, eu, marea împiedicată
- bebe vine pe lume toamna, când temperaturile se domolesc, când e vreme numai bună de plimbări lungi, când nu leșinăm în casă
- am primit un super cărucior cu landou în care îmi va fi mai mare dragul să îl plimb la iarnă, înfofolit bine, fără să îmi fie frică să nu cad cu el în brațe pe zăpadă
- vara ce vine va fi suficient de mare să putem merge la... mare :) și la munte, și oriunde
- se anunță o toamnă lungă și frumoasă
- bebe e bine, sănătos! cât m-am stresat...

marți, 6 septembrie 2016

asteapta

Această postare nu reflectă realitatea, ci doar cantitatea exagerată de hormoni care colcăie prin mine, lipsa de somn, greutatea de a mă mișca. durerea constantă pe care o simt de 8 luni de zile, și singurătatea.
Mai sunt 5 săptămâni până la termen. Asta poate să însemne 3, sau poate 7. Eu am început să îmi doresc să nasc prematur. Știu, sunt dusă cu pluta. Dar mi-e imposibil să îmi imaginez încă 7 săptămâni de așteptare. Vreau omulețul lângă mine. Vreau să ies cu el afară fără să simt că leșin la fiecare pas. Vreau să mai fie cineva lângă mine. Da, sunt mega recunoscătoare că am putut sta acasă perioada asta, ar fi fost imposibil să rezist la servici, dar să stai singur 12 ore pe zi, de cele mai multe ori în casă, nu-i deloc ușor.
Am obosit. Dar trebuie, din nou, să aștept. Și o voi face. Dar mă voi bucura enorm de momentul acela în care bebe va spune: m-am hotărât sa ies să va cunosc :)
Această postare nu reflectă realitatea. E doar o zi proastă și nu am cui și unde să ma ventilez...