joi, 23 februarie 2017

ganduri adunate

Acum 2 saptamani am scris asta:

"Cateodata vocea satului te ajunge, si desi erai bine, multumit, impacat, sincer si firesc in alegeri si hotarari, incepi sa te indoiesti de tine.
As vrea sa nu o mai ascult. Pentru ca zilele de griji, de gandurile, de "oare e bine ce fac?", "oare sa am incredere in instinctul meu?", "oare gresesc?" nu merita. Pentru ca eu cred cu tarie ca fiecare isi cunoaste limitele, dorintele, stie ce i se potriveste, si incotro sa mearga.
Am auzit mult vorbindu-se despre a avea grija de mine. Sa nu ma uit pe mine, sa nu fiu toata a copilului, sa ma vad si pe mine. Si nu am inteles despre ce e vorba. Am incercat sa caut, sa inventez activitati, sa ma gandesc ce m-ar bucura in afara copilului. Si nu am gasit. Apoi am realizat ca totusi, sunt lucruri care imi lipsesc si de care ma bucur: timp sa fac curatenie, si timp cu al meu sot, acasa, impreuna cu noi. Eu nu exist in afara copilului meu. Si e perfect asa. Nu imi doresc sa lipsesc de langa el. Clipesc si a mai crescut, a mai invatat ceva. Nu vreau sa le ratez. Da, as vrea sa stea linistit singur langa mine in timp ce eu spal vase, dar inteleg ca asta nu se va intampla prea curand. Pentru ca lumea este incredibl de interesanta, pentru ca vrea sa o vada si sa o atinga si sa o cunoasca, si nu are rabdare sa stea. Inteleg, si ma bucura curiozitatea lui. Acesta este anotimpul in care suntem. Al bebelusului. Acest timp il dedic lui. O sa am vreme sa fac ale mele. Acum le fac ale lui, si incerc sa pun toata dragostea.

Sunt recunoscatoare pentru:
- laptele de mama. Este absolut colosal faptul ca sanii mei produc acest lichid miraculos care creste si apara bebelusul. Sunt recunoscatoare ca pot alapta.
- somn. Bebelusul doarme bine, sunt odihnita.
- sot. Desi il vad cam 3 ore pe zi, sunt cele mai frumoase ore
- primavara ce va sa vina!"

Intre timp am mai obosit, m-am mai bucurat, am mai plans, am ras. Acum scriu cu stanga pentru ca printisorul doarme in brate, la sanul drept, si ma tine strans de tricou. In cateva ore am examen. Restanta. Nu mi-e deloc mintea acolo si e imposibil sa o adun. Ma doare tare spatele. Si gatul, si capul. Bebe e mare si lung si greu, desi are doar 4 luni. Ii plac pestii, apa, florile. Da-mi Doamne rabdare sa ii pot fi alaturi cum ma are el nevoie. Da-mi curaj si blandete si intelepciune. Si din nou rabdare....
E greu. Cateodata imi vine sa plang de oboseala si de singuratate. Dar ma uit la el dormind si toate se risipesc. Am primit cadou o bratarica mult dorita, un banut de argint inscriptionat cu doua nume: Teodor si Mihai. Reminder. Le am scrise si pe inima. Dragii mei...

3 comentarii:

Eblue Eblue spunea...

Ce frumos ai scris...
Iti doresc sa te bucuri si mai mult...si in locul nostru, cele care nu avem nici sot, nici copii...

Dumnezseu sa te binecuvanteze tot timpul cu bucuriile ceresti si pamantesti!

Anonim spunea...

https://m.youtube.com/watch?v=Qto-xm7GiLM
Mamicie rodnica si binecuvantata!

maria spunea...

Prima fraza spune pentru mine tot ce simt de vreo trei ani.
Unele dintre cele mai importante persoane din viata mea s-au impotrivit mai mult sau mai putin unei hotarari importante luate de mine. Au sadit in mine atata indoiala si tristete incat nu mai stiu ce mai vreau. Nu arunc vina pe ei, dar tocmai pentru ca-s importanti, i-am luat in seama. Nu aveam nevoie de nimic decat numai de un confort sufletesc, sa-i stiu ca-s langa mine sufleteste si atat.
Si-asa imi dau seama acum ca eu am uitat ca, demult, o parte din aceiasi cei mai importanti oameni din viata mea s-au impotrivit unei alte alegeri mari ale mele. Iar daca-i ascultam atunci, RAU faceam. Am ales singura si-am ales bine.
Am scris ambiguu, dar nu conteaza, important e sa-ti multumesc ca mi-ai deschis ochii, desi nu vorbim despre aceleasi lucruri.
Iti doresc sa-ti fie bine si sa fiti fericiti toti trei, cu multa liniste si dragoste.