joi, 14 iulie 2016

cu toma de mana

„De două mii de ani ne purtăm prin lume cu Toma de mână şi nu ştim prea bine de ce i se spunea Geamănul şi prea târziu ne dăm seama că-i suntem deopotrivă. Frate de credinţă şi îndoială, de înfrigurări şi aşteptare, de cutremur şi îngenunchere, el rămâne obsesia noastra perpetuă şi întruparea neputinţei noastre de a accepta Bucuria dintr-odată şi fără echivoc. Există nu numai o dramă a Patimilor, ci si una – mai puternică – a Învierii, şi ea se consumă, totodată, în sufletul lui Toma. În trei trepte se consumă: el află şi nu-i vine să creadă; vede şi încă se îndoieşte; se înfrânge şi biruie. Nuanţele sunt revelatorii.
Toma nu e necredincios prin structură ci, mai degrabă, ipostaza omului care exclamă: e prea frumos ca să fie adevărat! El nu e un împietrit, cum devenise – de pildă – Iuda. El nu refuză să creadă; el e doar copleşit de obiectul credinţei lui virtuale. Fenomenul Învierii i se pare colosal. Poate ca e singurul dintre ucenici care intuieşte implicaţiile ei cosmice. Toma ştie că adevarul trebuie să existe în sine, dar îl imploră să-i devina certitudine, adică adevărul lui, personal. (…) O parte din lume continuă să ceară minuni. Dar noi, cei din Duminica Tomii ştim că Minunea e zilnic cu noi, la măsura îndoielilor şi deschiderilor noastre”.
IPSBartolomeu Anania, „Din spumele mării”

Niciun comentariu: