vineri, 8 iulie 2016

acasa

Câteodată, nu destul de des, îmi aduc aminte că a sta acasă nu înseamnă doar a sta. Și că jobul meu e casa noastră. Cu tot ce înseamnă asta: curățenie, mâncare, spălat, ordonat, etc. Și atunci îmi vine bucuria din a le face, pentru că îmi găsesc rostul. Pentru că așa contribui. Pentru că e partea mea. Pentru că așa îmi ajut soțul, pentru că așa îmi pot arata aprecierea pentru efortul pe care îl face el în afara casei, la servici, pentru familia noastră. Aveam cuvinte mai frumos alese, simt că nu explic cum aș vrea lucrurile astea, că nu reiese bucuria mea. Dar este bucurie. Și este ajutor împotriva cârtelii, împotriva pisălogelii, împotriva așteptărilor. E partea mea și o fac cu bucurie.

Later edit: Unele zile nu sunt la fel de bune ca altele. Azi s-a transformat din lumină în ditamai furtuna. Pentru că am fost obosită, pentru că au ieșit la iveală frustrările mele, pentru că. Am zis bine ieri când am zis: "câteodată". Pentru că e de muncit, și nu-i ușor, și nu-mi iese mereu, și vreau ajutor deși nu vreau, și câte și mai câte motive. Viața nu-i ca pe blog. Dar vine o noua zi și o luăm de la capăt, cu (sper) mai multă înțelepciune și răbdare.

2 comentarii:

anca spunea...

Oh toate cartim, toate suntem uneori un morman de frustrari si nemultumire. Cred ca cel mai bine e sa ne relaxam atunci, ceilalti n-au nicio vina, asa ca mai bine sa incetinim si sa ne facem o mica bucurie, asa ca de incurajare. Eu asa fac des:)) si apoi, daca n-am spalat sambata toata casa, spal luni sau marti dupa-amiaza repede si fara efort. Sa lucrezi acasa e mai greu deca sa ai un serviciu:)

Dulapul cu vise spunea...

daaaa....adevar graiesti, anca :)