sâmbătă, 26 septembrie 2015

unde

De când m-am întors pe facebook n-am mai venit aici. Drumurile astea par a fi complet opuse, exterior-interior, și incapacitatea mea de tranziție înspre lăuntric mă întristează. 
Toamna trezește în mine ascunzișurile. Mi-e dor dureros de ele, dar mă simt incapabilă să le învii, și-i așa o nostalgie...Cred că principalul vinovat e orașul (pentru că bineînțeles, e mai ușor să proiectezi vina înspre altcineva/altceva decît înspre sine). Weekendul trecut m-a găsit la țară, organizând provizii pentru iarnă. Curățând ardei copți am avut o revelație: țăranii nu au depresie pentru că muncile casei, a pământului și a anotimpurilor sunt terapie. Ritm, ciclic, mișcări cursive, unu, doi, trei, zece, o sută, infinit. Mintea se golește de inutil, liniște, patură de bine înfașurată în jurul umerilor. Când mâinile se mișcă, totul în jur se oprește. Tânjesc după asta. Orașul cu alergătura lui, cu mulțimea de oameni, cu gălagia, cu nefirescul, cu munca robotizată, cu orgolii, șefii, supărări, supra-socializare, surescitare, cu toate cele ale sale mă sapă și mă îngroapă zi dupa zi tot și tot mai tare. Și eu simt că nu mai sunt. Și vine toamna și nu o pot trăi, și-mi vine să plâng de dor și neputință. Și vreau o căsuță la țară, "cu o grădină sub fereastră, și în grădină mult caprifoi cu florile-n lumină". 


*desen de Mihai

3 comentarii:

Diana David spunea...

Soţul tau e autorul desenului? ^_^

Diana David spunea...

Da, acum am văzut că Mihai a făcut desenul. E cel mai bun pictor simbolist contemporan. Se revarsă harul din el...

andreea cristina spunea...

Superb desenul, superb blogul....imi place ce scrii, îmi place de tine, ce se revarsa din suflet tău..