sâmbătă, 26 septembrie 2015

esenta

    

 "Deci mă pregăteam să-mi iau micul dejun și priveam buchetul din vaza mică de pe planul de lucru din bucătărie. Cred că nu mă gândeam la nimic. De altfel, poate că de-asta am văzut mișcarea; poate că dacă aș fi fost absorbită de altceva, dacă bucătăria n-ar fi fost cufundată în tăcere, dacă nu aș fi fost singură în bucătarie, n-aș fi fost suficient de atentă. Dar eram singură și liniștită și goală lăuntric. Am putut prin urmare s-o primesc înlăuntrul meu.
     S-a auzit un mic zgomot, un fel de freamăt al aerului care a făcut "șșșșș" foarte, foarte, foarte încet: era un boboc de trandafir cu codița ruptă care cădea pe masă. În momentul în care l-a atins, a făcut "pof ", un "pof " de tip utrasunet, doar pentru urechile șoarecilor sau pentru urechile oamenilor când e foarte foarte foarte liniște. Am rămas cu lingura în aer, complet încremenită. Era minunat. De ce era atât de minunat? Nu-mi venea să cred: era doar un boboc de trandafir la capătul unei tije rupte, care tocmai căzuse pe tăblia mesei. Atunci?
     Am înțeles, apropiindu-mă și privind bobocul nemișcat, care iși terminase căderea. E o chestie care are de-a face cu timpul, nu cu spațiul. Oh, sigur, e ceva oricum frumos, un boboc de trandafir care a căzut în chip grațios. E atât de artistic: s-ar putea descrie la nesfârșit!! Dar nu asta explică THE mișcarea. Mișcarea, acest fenomem care e considerat spațial...
     Eu, privind cum cad această tijă și acest boboc, am intuit într-o miime de secundă esența Frumuseții. Da, eu, o copilandră de doisprezece ani și jumătate, am avut acestă șansă nemaipomenită pentru că, azi-dimineață, erau reunite toate condițiile: mintea liberă, casa tăcută, tradafirii frumoși, căderea unui boboc. Și de-asta m-am gândit la Ronsard, fără a înțelege prea bine la început: fiincă e o chestiune de timp și de trandafiri. Fiindcă ceea ce este frumos este ceea ce surprinzi în timp ce trece. Este configurația efemeră a lucrurilor în momentul în care le vezi în același timp frumusețea și moartea.
    Au, au, au, mi-am zis, asta înseamnă că așa trebuie să ne ducem viața? Mereu în echilibru între frumusețe și moarte, mișcare și dispariția ei?
    Poate că asta înseamnă a fi în viață: a urmari clipe care mor."

Eleganța ariciului, Muriel Barbery

Niciun comentariu: